Fluent Path

Resurse

No Content Available
Cursurile noastre

Ești pregătit să începi cursurile de limbi străine?

Învățarea unei limbi străine a devenit o necesitate și nu mai este un capriciu. Într-o lume
interconectată, este necesar să ne dezvoltăm abilitățile de comunicare multilingvă.

  • Engleză
  • Germană
  • Franceză
  • Italiană
  • Spaniolă

Engleză

Când aud de gramatica limbii engleze, reacția imediată a multor persoane pe care le cunosc este cea de refuz. Acestea își amintesc de orele de engleză din gimnaziu și liceu și de modul în care profesorii lor de engleză le dădeau spre rezolvare foarte multe exerciții de gramatică. Astfel, gramatica limbii engleze este de obicei văzută într-un sens negativ. Dar învățarea acesteia este într-adevăr importantă pentru oricine dorește să aibă o perspectivă corectă asupra limbii engleze.
Cu ajutorul regulilor de gramatică, putem să comunicăm și să ne înțelegem unii cu alții. Nu atât pentru că folosim aceleași cuvinte ale limbii engleze, ci pentru că folosim cuvintele în anumite moduri pentru a formă gânduri și propoziții, să ne putem înțelege unii pe alții. Acesta este, pe scurt, scopul gramaticii limbii engleze.

Germană

Germana nu este întotdeauna prima alegere pentru cei care doresc să învețe o limbă străină. Dar poate că ar trebui să fie. Germana este vorbită de peste 100 de milioane de persoane din 38 de țări din întreaga lume. Cei mai mulți vorbitori de germană din lume se află în Germania, Austria și Elveția, dar există, de asemenea, un număr semnificativ de vorbitori de germană în Statele Unite și America de Sud.
Cultură germană înseamnă mai mult decât bere și Lederhosen. Germania are o moștenire culturală bogată. Mulți mari gânditori, cum ar fi Freud și Einstein, au fost germani. Mulți dintre cei mai respectați compozitori clasici vin din Germania. Sunt multe lucruri de făcut în Germania, de la explorarea orașelor cu o istorie veche de secole până la vizionarea minunilor tehnologiei inginereșți moderne. Cei care studiază în Germania vor descoperi că acest lucru oferă o perspectivă din interior asupra multor aspecte ale culturii germane.

Franceză

Aproximativ 200 de milioane de oameni din întreaga lume vorbesc franceză. Acest număr include persoane care vorbesc franceza ca limbă maternă, ca a doua limbă străină și studenți de toate vârstele care nu locuiesc într-o țară francofonă, dar care au învățat franceză.
De fapt, franceza că limbă străină este a două limbă străină cea mai frecvent învățată în lume, după engleză. Poate fi, de asemenea utilă în întreaga lume. Franceza se află pe locul al doilea, după engleză, pe lista celor mai influente 10 limbi străine din lume. Dovadă este rolul central pe care aceasta îl deține.
Este una dintre limbile oficiale de lucru în zeci de organizații internaționale puternice, cum ar fi Uniunea Europeană (UE), Organizația Națiunilor Unite (ONU), Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Organizația Mondială a Comerțului (OMC) și multe alte instituții mondiale.

Italiană

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

Lorem Ipsum dolor

Lorem Ipsum dolor

Lorem Ipsum dolor

Spaniolă

Există multe motive pentru care cineva ar dori să învețe spaniolă. Poate că plănuiți o vacanță sau o călătorie de afaceri într-o țară unde se vorbește limba spaniolă sau poate că vă gândiți să emigrați. S-ar putea să nu aveți nevoie să vorbiți spaniolă deloc, dar doriți doar să spuneți că puteți. A fi capabil să comunici într-o altă limbă străină îți dă cu siguranță un mare sentiment de realizare.
Spaniola este, după chineză și engleză, a treia cea mai vorbită limbă din lume, cu un număr estimat de 400.000.000 de vorbitori nativi pe întreaga planetă.
Împreună cu alte limbi europene, precum portugheza, franceza sau italiana, rădăcinile lingvistice ale spaniolei fac din această o limbă romanică. Acest lucru înseamnă că latina constituie baza să lingvistică cea mai importantă.

Alege calea fluentă
de a învăța limbi străine!

ro_RO